Ramona-Andreea Coman – despre mine

Numele meu este Coman Ramona-Andreea. Sunt solistă vocală, având ca repertoriu muzica populară și muzica ușoară.

Obiceiurile și tradițiile din zonele Borșa și Moisei îmi sunt foarte aproape sufletului meu. Acestea sunt reflectate foarte bine prin muzica locurilor mele natale. Încă de mică iubesc folclorul ținuturilor în care am copilărit și tot de atunci, practic de când mă știu, îl cânt celor dragi sau celor cărora le place să mă asculte. Rostirea Maramureș țară veche cu oameni fără pereche reprezintă, prin semnificația ei, însăși realitatea acestor zone, bogate în tradiții și obiceiuri, ai căror oameni sunt recunoscuți ca fiind atât de calzi și primitori dar și atât de mândrii de locurile lor – vatră a dacilor liberi, strămoșii lor.

Atrasă fiind de folclorul zonei mele încă din copilărie, în mod normal am ajuns să am și rapsozii mei preferați. Modelul meu în viață dar și una din cele mai apropiate de stilul meu interpretativ este duetul folcloric Florentina și Petre Giurgi, pe care am avut ocazia să îi ascult la evenimentele artistice, nunțile și petrecerile din zona mea, Moisei și Borșa. De fiecare dată m-au impresionat și m-au fascinată, dorindu-mi mereu să ajung asemeni lor, ca prezență scenică.

Atracția mea pentru muzica populară, în general dar și ca particularitate folclorică a locurilor natale, mi-a fost cultivată și susținută de către părinţii mei, ei fiind cei care m-au ajutat în privinţa aceasta.

Școala Populară de Arte Gheorghe Chivu din Sighetul Marmaţiei a reprezentat începutul educației mele muzicale, aici  studiind canto popular, vioara şi chitara. În acest timp am participat în ansamblul Bujorul din Borșa, ca solist instrumental(vioară).

Odată primită ca elevă la Liceul de Muzică Sigismund Toduţă, Cluj-Napoca, pasiunea mea pentru canto tradițional a fost dublată de studiul instrumentelor de coarde: violă, vioară; spre final continuând specialitatea de canto tradiţional, mult mai accesibilă mie în studierea folclorului maramureșean și nu numai.

Dezvoltarea mea profesională se continuă și astăzi, în prezent studiind în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, secția Muzicologie. În anul I de facultate am participat, în cadrul Ansamblului coral Icoane condus de domnul profesor Ioan Bocșa, la mai multe evenimente artistice pe diferite scene din țară, culminând cu Ateneul Român.

Pasiunea pentru muzica și obiceiurile locurilor mele natale – o zonă atât de bogată în folclor și tradiții ancestrale, recunoscută drept Maramureșul Istoric – s-a înfiripat aici în acest mirific ținut al oamenilor liberi.

adminRamona-Andreea Coman – despre mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.